Parenting

Autismul – ce trebuie să știm

De când a început să fie mișcarea antivaccinistă în trend, autismul a ajuns să fie marele Bau Bau al copilăriei. Deși nu este cazul să ne alarmăm și să stăm, ca părinți tot timpul cu frica în sân, sunt câțiva indicatori pe care este bine să îi cunoaștem și la care să fim atenți.

Autismul, sau mai corect spus, tulburarea de spectru autist, afectează aproximativ 1% din copii (1). Este într-adevăr o creștere față de anii anteriori, creștere datorată însă, în mare parte, faptului că diverse tulburări ale copilăriei (tulburarea pervasivă de dezvoltare, tulburarea Asperger, autismul Kanner, etc.) au fost toate comasate sub denumirea de “tulburarea de spectru autist”.

Primele semne ale autismului devin vizibile de obicei după vârsta de un an (ele sunt adesea vizibile și înaintea acestei vârste, dar sunt foarte greu de reperat și rămân adesea neobservate).

Autismul presupune o dificultate majora a copilului de a comunica și interacționa cu semenii și o înclinare accentuată înspre comportamente, interese, activități repetitive cu un grad ridicat de rigiditate la schimbare. Deși nu se poate trata, cu ajutorul terapiei, simptomele se ameliorează adesea înspre vârsta adultă, individul învățând să facă față mai bine simptomelor.

Pe scurt, copilul cu tulburare de spectru autist:

  • nu răspunde la nume (uneori părinții se prezintă la medic, suspectând o problemă de auz, lucru care ulterior se infirmă)
  • nu intră în dialog
  • nu face și nu mentine contactul vizual
  • Are limbajul corpului redus
  • Nu iși adaptează comportamentul la contextul social
  • Prezintă interes scăzut față de colegi/prieteni/rude
  • Are activități/comportamente stereotipe și repetitive (de ex. repetă același cuvânt/frază, aliniază jucăriile minute în șir în același fel, face constant un anume gest)
  • Acceptă cu greu sau deloc schimbările
  • Are anumite ritualuri la care nu poate renunța
  • Reacționează ori prea tare, ori prea puțin la stimuli (nu reacționează la apă fierbinte, are reacție adversă puternică față de anumite sunete sau mirosuri)

Așa cum probabil deja intuiți, problema este că, cele mai multe din simptomele descrise mai sus pot fi și comportamente absolut normale, întâlnite adesea și la copiii neafectați de autism.Și atunci cum știm ce e normal și ce nu și mai ales când ar trebui să mergem la un consult cu copilul?

Trebuie să ne punem câteva întrebări:

  1. Sunt prezente marea majoritate a simptomelor precizate mai sus?
  2. “Simptomele” observate, afectează funcționarea normală a copilului în familie/la scoală/în societate
  3. Simptomele sunt prezente tot timpul (nu doar la grădiniță sau doar la bunici, în parc, etc.)?

Dacă răspunsul este da, atunci este bine să cereți părerea unui specialist.

Dincolo însă, de toate fricile pe care le avem și de simptomele menționate mai sus, aș zice că,d dacă cel mic se joacă împreună cu voi, vă caută cu privirea să vadă cum reacționați la diverse lucruri, menține contactul vizual și râde împreună cu voi, puteți fi liniștiți – totul este OK !

 

P.S. Acest articol are strict scop informativ. Nu încercați să vă diagnosticați singuri copilul. Dacă sunteți îngrijorați de dezvoltarea emoțională/cognitivă a copilului dumneavoastră apelați cu încredere la un specialist.

  1. DSM-5. Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale – American Psychiatric Association
Bianca
Psiholog cu formare în Analiză Tranzacțională, Director General la o multinațională. Mamă de Tudor și soția celui mai bun prieten al meu.