Parenting

Purtarea bebelușilor – avantaje și dezavantaje

Înainte să rămân însărcinată, am avut norocul să văd un documentar pe net, care arăta printre altele o mămica purtându-și bebelușul într-un sistem de purtare. A fost prima dată când văzusem așa ceva și am știut din acel moment că o să vreau și eu să îmi port copilul, atunci când va veni vremea.

Când am rămas însărcinată, am început să caut, să văd ce se găseşte prin România și mi-am cumpărat un wrap elastic (vroiam sa îl port din primele zile).

Citisem părerile multor mămici, că dacă port copilul, nu are rost să mai cumpăr cărucior, dar sceptică, cum sunt, am zis că nu există așa ceva. Așa ca am achiziționat și un cărucior 3 în 1.

După un an și jumătate de purtat, acestea sunt concluziile la care am ajuns:

 

Argumente pro purtare:

  1. Copii purtați plâng foarte rar/puţin (purtatul calmează colicii, iar copilul se simte în siguranță la pieptul mamei). Tudor aproape că nu a plâns deloc în perioada colicilor. La fel ca el știu mulţi copii purtați. În primele trei luni, când a vrut să stea mult în brațe, sistemul de purtare ne-a salvat (îl purtam atât eu, cât și soțul). S-au făcut și studii în domeniu și s-a demonstrat, că bebelușii purtați plâng cu 43% mai puţin decât cei nepurtați (*1).

 

  1. Este sănătos pentru copil. Din acest punct de vedere, sunt mai multe avantaje. Când am fost la ortoped, pentru screening-ul de displazie de șold, am fost felicitați pentru că am ales să purtăm bebelușul. Ni s-a spus că dacă purtăm copilul din primele zile, scade riscul de displazie de șold. În cazul copiilor prematuri, sau cu nevoi speciale, avantajele purtării sunt deja documentate. S-a demonstrat, că acești copii iau mai repede în greutate și își reglează mai bine funcțiile organismului atunci când sunt purtați (temperatura, bătăile inimii, respirație) (*2)

 

  1. Ajută părinții să se adapteze mai ușor la noul rol. Depresia postnatală afectează aproximativ 15% din totalul noilor mămici (și aprox. 5-10% din tați). Purtatul copiilor scade riscul de depresie postnatală, reduce anxietatea părinti lor și îmbunătățește ataşamentul între copil și părinți (*3) (*4). Asta am simțit-o și eu pe pielea mea. Primele luni mi s-au părut foarte grele. Faptul că peste zi, copilul meu dormea în sistem m-a ajutat enorm (altfel nu vroia să doarmă mai mult de 20 minute legate, decât dacă îl țineam în brațe). În plus, oricât de extenuată aș fi fost, când îl simțeam la pieptul meu, parcă treceau toate. Noi am avut norocul că Tudor s-a născut primăvara, și plimbările prin parc cu copilul la piept îmi dădeau un sentiment de liniște, de calm, de „asta este ceea ce face viața frumoasă”.

 

  1. Merge mână în mână cu alăptarea la cerere. Fiind copilul lângă piept, nu apucă să îi fie foarte foame. Primește lapte imediat ce simte nevoia. Tudor nu îmi amintesc să fi plâns vreodată de foame (ce-i drept, asta este în mare parte și datorită alăptării la cerere, nu doar a purtării).

 

  1. Facilitează atașamentul între copil și tătic/bunici/unchi. După primele zile de acomodare cu sistemele de purtare, mă „certam” zilnic cu soțul, cine poartă copilul. Amândoi vroiam să îl purtăm și ne hârjoneam încontinuu, că : „E rândul meu! Ba nu, e al meu!”. De obicei însa, îl lăsam pe el să îl poarte pe afară. Mi se părea că dacă eu am alăptarea, să aibe și el ceva :). Îi plăcea mult să îl poarte și sunt sigură că a contribuit la relația strânsă pe care a dezvoltat-o cu Tudor.

 

  1. Este pur și simplu practic. Ai tot timpul două mâini libere. Poți face de mâncare, poți aspira, poți merge la cumpărături, poți face sport, te poți ocupa de ceilalți copii.
    Stand la etajul 4, nu știu ce ma făceam dacă trebuia sa car căruțul non stop. Mersul cu orice mijloc de transport în comun este de asemenea mult mai la-îndemna. Când avea Tudor 5 luni am fost în concediu 2 săptămâni prin tara. Am făcut trasee pe munte, am fost cu telescaunul, am fost la mare – când porți copilul nu prea ai restricții.

Argumente contra:

 

  1. Vara. Cam orice sistem ai purta, vara o sa te încălzești. Zilele alea de +32C, au fost singurele în care am scos căruțul la plimbare. Din păcate Tudor stătea relativ puțin în el și aproape de fiecare dată ajungeam sa țin copilul în brate și sa împing căruțul gol… Vara, merge sa porți în plimbări scurte și dacă ești călduros tare, poate nici atât.

 

  1. Sistemele ergonomice sunt relativ scumpe. Din fericire sunt multe variante, se pot achiziționa și second hand, iar la finalul perioadei de purtare îl poți vinde la un preț rezonabil.

 

  1. Spre deosebire de căruț în care pui copilul și gata, sistemul de purtare trebuie sa înveți sa îl folosești. Dacă pentru un sistem în catarame (SSC) iți trebuie câteva minute sa înveți sa îl pui corect, un wrap/sling iți va fura probabil câteva zile bune pana înveți sa îl pui corect.

 

Cam astea ar fi. Dacă vi se pare ca am menționat disproporționat mai multe avantaje decât dezavantaje, este pentru pentru ca asa și este. Dacă as lua-o de la capăt as face exact aceeași alegere (doar ca, poate nu as mai investi prea mult într-un căruț performant)

 

Atenție!! Dacă va hotărați sa purtați copilul, asigurați-vă ca aveți/achiziționați un sistem ergonomic.

 

References

1 – Hunziker UA, Garr RG. (1986) Increased carrying reduces infant crying: A random-ized controlled trial. Pediatrics 77:641-648

2 – “Current knowledge about skin-to-skin (kangaroo) care for pre-term infants”. J Perinatol. 1991 Sep;11(3):216-26.

3 – Pelaez-Nogueras M, Field TM, Hossain Z, Pickens J. (1996). Depressed mothers’ touching increases infants’ positive affect and attention in still-face interactions. Child Development, 67, 1780-92.

4 – Tessier R, M Cristo, S Velez, M Giron, JG Ruiz-Palaez, Y Charpak and N Charpak. (1998) Kangaroo mother care and the bonding hypothesis. Pediatrics 102:e17.

 

 

 

Bianca
Psiholog cu formare în Analiză Tranzacțională, Director General la o multinațională. Mamă de Tudor și soția celui mai bun prieten al meu.

3 thoughts on “Purtarea bebelușilor – avantaje și dezavantaje

  1. Total de acord! Spum asta dupa aproape 6 luni de purtare in wrap ( copilul meu acum face 6 luni:) este alaptat la cerere si un neve foarte calm. Da, vara e putin mai greu, dar merita!!! <3

  2. Este greu sa scoti carutul, este adevarat, dar coloana are de suferit cu wrapul, eu care am probleme, nu grave, nu am putut sa-l port nici o ora. Nu mi se pare ok sa stai non-stop cu copilul atarnat de tine. Nici pt parinti, nici pt copil.

  3. Buna Luiza. Imi pare rau, ca nu v-a fost de ajutor purtatul. Daca vrei vrea sa mai incerci pe viitor, iti recomand sa iei legatura cu grupul local de Babywearing, sau cu un consultant in Babywearing. Wrapul este foarte versatil si exista legaturi care sunt mai „prietenoase” cu coloana. La wrap conteaza foarte mult si calitatea tensionarii. Daca nu este tensionat wrapul bine, ai sanse sa te doara spatele, indiferent daca ai sau nu probleme cu coloana. Cat despre tinutul copilului mic in brate, nu pot decat sa zic, ca exista studii numeroase (inca de prin anii 50) care atesta clar, ca bebelusii beneficiaza dpdv. al dezvoltarii cognitive/emotionale de tinutul pe perioade lungi in brate (adica atat cat cer ei). Separarea acestora de mama este in detrimentul lor. Pentru mai multe informatii, poti citi despre teoria atasamentului si eventual despre studiile facute de Harlow.

Comments are closed.